Comunicate - POIM

Apr 3, 2018

Semnarea Contractului de Finantare pentru Proiectul Cod SMIS 2014+116745


 

 

Semnarea Contractului  de Finantare pentru Proiectul Cod SMIS 2014+116745

 

‘’Sprijin pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Neamţ, în perioada 2014-2020’’

            Compania Judeţeană APA SERV S.A.-operator regional pentru serviciile de alimentare cu apă şi canalizare, în calitate de Beneficiar al Proiectului împreună cu Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Infrastructură Mare au semnat în data de 16.03.2018 Contractul de Finanţare nr.166, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către AM POIM, pentru implementarea Proiectului ‘’Sprijin pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată în judeţul Neamţ, în perioada 2014-2020’’.

Durata contractului este de 24 de luni, respectiv între data de 19.10.2016 şi 14.09.2018.

             Valoarea totala a  Contractului de Finanţare este de 20.309.656,84 lei, din care valoarea eligibilă de 17.066.938,52 lei iar finanţarea nerambursabilă din Fondul de Coeziune în sumă maximă de 14.506.897,74, echivalentă cu 85%din valoarea totală eligibilă aprobată.

             Proiectul aduce contribuţii importante în atingerea rezultatelor POIM. Rezultate urmărite prin promovarea unor investiţii în domeniul apei şi apei uzate contribuie la realizarea angajamentelor ce derivă din directivele europene privind epurarea şi colectarea apelor uzate (91/271/EEC) şi calitatea apei destinate consumului uman (98/83/CE).

Principalele activităţi din cadrul Proiectului constau în:

  • Elaborarea documentelor suport la cererea de finanţare (studiu de fezabilitate final complet şi evaluarea impactului asupra mediului), sprijin în procesul de evaluare a aplicaţiei de finanţare până la aprobarea finală (inclusiv prin finalizarea formularului aplicaţiei de finanţare);
  • Realizarea documentaţiilor de atribuire, inclusiv sprijin pe parcursul procesului de atribuire a contractelor;
  • Asigurarea sprijinului necesar pe parcursul evaluării fezabilităţii proiectului propus (tehnică, economică, financiară, mediu, evaluarea riscurilor determinate de schimbările climatice, a măsurilor privind adaptarea la schimbările climatice şi diminuarea efectelor acestora şi rezilienţa în faţa dezastrelor, etc.);
  • Desfaşurarea seminariilor/workshopurilor de prezentare a studiului de fezabilitate şi a documentaţiilor de atribuire.

 

           Proiect co-finanţat din Fondul de Coeziune prin POIM 2014-2020.